proiectare personalizata
peste 25 de ani experienta
100% romanesc

Lider al solutiilor multifunctionale

Echipamente multifunctionale pentru interventii speciale

Astfel, putem spune că a devenit, print-o dezvoltare permanentă și investiţii importante, un integrator de soluţii tehnologice, capabil să ofere clienţilor exact ceea ce au nevoie, indiferent de complexiatea solicitării.

Intervenţiile în regim de urgenţă reprezintă o problemă în România, datorită reliefului variat, a iernilor care de multe ori aduc cantităţi mari de zăpadă, dar și a problemelor de alimentare cu apă sau a drumurilor blocate.
Acest aspecte sunt mai pregnante în zonele de munte, cu sate izolate, acolo unde de multe ori o intervenţie de urgenţă a echipajelor de pompieri sau salvare poate fi imposibilă, mai ales în condiţii meteo extreme. Pornind de la aceste probleme reale, care nu sunt din păcate izolate, firma Grădinariu a realizat pentru echipajele speciale de intervenţie un utilaj polivalent, o autofreză de zăpadă multifuncţională. Aceasta este destinată intervenţiei pentru înlăturarea zăpezii și eliberarea căilor de acces, fiind construită pe un autoșasiu echipat cu un motor cu nivel redus de poluare, acesta având montată în partea din faţă o freză de zăpadă.În spatele vehiculului a fost montat un rezervor de apă dotat cu o pompă ce permite alimea rezervorului sau refularea apei pentru stingerea incendiilor, dar și o cabină care să permită transportul unui echipaj de intervenţie în formulă completă.

 

O autospecială de intervenţie cu adevărat… specială

Nu totdeauna un utilaj polivalent trebuie să devină și complex tehnologic, o adevărată uzină pe roţi. Specialiștii de la Grădinariu au o experienţă îndelungată în domeniul mașinilor pentru salubrizare, dar și a celor utilizate în situaţii de urgenţă și știu că o mașină complexă nu este neapărat cea mai bună ţinând cont de faptul că intervenţiile au loc pe terenuri dificile, cu acces limitat, iar riscul de a surveni o eroare la sistemul electronic sau o defecţiune tehnică crește.

Astfel, deși pare simpludin punct de vedere constructiv, acest echipament ascunde multă inovare tehnologică, ore de proiectare nenumărate și mai ales, însumează experienţa producătorului de peste 20 de ani. Rezultatul este pe măsură: o autospecială fiabilă, rapidă și eficientă în situaţii critice, rezistentă în timp și în condiţii extreme de intervenţie. Chiar dacă este vorba de un utilaj versatil, cu numeroase aplicaţii precum înlăturarea zăpezii de pe căile de acces, intervenţia echipelor de pompieri în timpul incendiilor sau transportul de bunuri materiale, meritul echipei Grădinariu fiind acela de a fi realizat un echipament ce poate fi modificat rapid în funcţie de utilizare.

 

Rapid și eficient: se poate cu noua freză de zăpadă

Ţinând cont că un camion, mai ales cele utilizate pentru situaţii de urgenţă trebuie să fie rapid, în alte cazuri consumul de combustibil reprezentând un element economic important, freza de zăpadă reprezintă un accesoriu absolut obligatoriu în anumite situaţii, dar pentru că este destul de voluminos și are o greutate considerabilă, nu poate să rămână montat permanent. Pornind de la cel mai dur scenariu: acela în care autospeciala trebuie să ajungă la locul de intervenţie, iar la ieșirea de pe un drum naţional spre un sat, zăpada blochează accesul, specialiștii de la Grădinariu au proiectat o freză eficientă, care să facă faţă oricărei situaţii și să fie montată rapid chiar acolo unde este nevoie să se lucreze cu ea.

Practic, camionul puternic cu motor de ultimă generaţie ajunge rapid până la drumul blocat de zăpadă, aici freza este montată pe placa de cuplare frontală cu care este prevăzut camionul, prin intermediul unui dispozitiv de fixare rapidă. Freza de zăpadă rotativă este gata de lucru, cei doi tamburi zimţaţi destinaţi îndepărtării zăpezii cu funcţionare în paralel asigurând accesul în zonele cele mai dificile.

Freza este acţionată integral în mod hidraulic, fiind dotată cu echipament hidrostatic și circuite adaptate pentru acţionarea frezei de zăpadă. De asemenea, odată cu montarea și intrarea în funcţiune, transmisia hidrostatică pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a autospecialei permite deplasarea acesteia cu o viteză redusă, oferind nu numai siguranţa necesară în deplasare a mașinii, dar și posibilitatea de a se deplasa înainte sau înapoi. În același timp, acest sistem asigură protecţie împotriva suprasolicitării la nivelul cutiei de viteze, motor sau ambreiaj. Toate comenzile de acţionare a frezei, a autovehiculului sau a altor echipamente sunt montate în interiorul cabinei, șoferul având un acces simplu la ele cu ajutorul unui panou de comandă.

Deoarece în partea din spate autospeciala poate fi dotată cu un rezervor de apă de mare capacitate, de 7.000 litri, o pompă de putere ce este utilizată atât pentru umplerea rezervorului cât și pentru refularea apei, în cazul mașinilor destinate stingerii incendiilor, toate aceste echipamente, împreună cu freza de zăpadă montată frontal trebuie manevrate ușor, în ciuda dimensiunilor lor.

Soluţia oferită de către Grădinariu: un cadru special conceput pentru amplasarea simplă în bena autospecialei a echipamentelor, format din patru braţe telescopicepliabile, care asigură toate mișcările de manipulare: încărcarea, montarea și demontarea și la final descărcarea lor.